beatitudine

           "Ada venea şi pleca. După cum poftea inima ei. Odată apăruse în faţa uşii mele, într-o iarnă geroasă , cu haina ei cea lungă până în pământ , cu cizme de piele neagră şi , până să se dumirească bine , îi căzuse în braţe şi-mi şoptise pierdută:
           -Vreau doar să mă strângi puţin la pieptul tău şi pe urmă plec. Nu vreau să deranjez.
Era ciufulită , parcă rătăcită , debusolată , poate o rănise vreun alt amant al ei , nu ştiu. Dar mi-am strecurat mâinile sub haina ei şi era goală pe dedesubt. Goală-goală. Şi rece ca un cadavru. M-a excitat total. Nu numai că am strâns-o la pieptul meu , dar nici nu i-am mai dat drumul. Am posedat-o acolo , jos, pe parchetul din hol , printre umbrele şi undiţe şi încălţări. Am vrut să-i încălzesc trupul.
           -Mi-a fost dor de tine , mi-a fost dor de tine , îmi e al dracu' de dor de tine , în fiecare zi , în fiecare noapte , chiar şi acum când sunt aşa de aproape de tine, mi-e...
Un fluid de dureri  şi stări de neînţeles , ca un fluid cu aluviuni puternice , trecea prin noi. N-am ştiut atunci cine mai sunt eu, cine este ea. Parcă eram o singură fiinţă. Reîntregiţi aşa. Când am ieşit din baie , dispăruse de pe parchetul meu. Mi-am tras în grabă salopeta cu care merg la pescuit. Era prima zdreanţă pe care am găsit-o în cuier. Am alergat pe scări după ea , am ajuns în stradă. Nici ţipenie de om. Şi-acum  mă întreb dacă noaptea aia a existat cu adevărat sau doar mi-am închipuit-o. Apoi , în boscheţii de lângă scara blocului , am auzit un miorlăit. Era mâţa asta proastă pe care o mângâi tu. Era tot aşa de rătăcită ca şi femeia  aia pe care o ţinusem în braţe şi dispăruse fără urmă. Ada mi-a dăruit prima mâţă din viaţa mea. Era o birmaneză superbă."

Zully Mustafa-Strugurii s-au copt in lipsa ei