duminică, 28 decembrie 2014

Pradă

Am trăit , am simţit şi nu m-am învăţat minte. Acum trăiesc aceeaşi poveste cu o altă persoană. Cine sunt eu nu-ţi pot spune. Ce simt eu, nici atât. 


marți, 2 decembrie 2014

poverty-stricken

"Casa-i întoarsă literalmente cu curu-n sus. Ibricul de cafea, plin pe jumatate de zaţ întărit, stă într-o poziţie contorsionată pe aragaz. Şi acela, plin de pete întărite de ulei. Maldărul de vase nespălate rivalizează cu un fel de turn Babel, fragil şi pestriţ până la imposibil. Grămezi de haine decorează camera, care la rându-i pare mai degrabă o instalaţie post-modernistă, decât o încăpere în care cineva ar putea locui. Robinetul curge, veceul are şi ăla ceva hibe tehnice. Gunoiul, Doamne-Ajută, a fost dus de vreo 2 zile, iar mormanul de ambalaje fitness-bar, încleiate în albuş de ouă ce tronează în noua pungă menajeră, încă nu prezintă un pericol olfactiv. Cu picioarele vârâte-n şosete croşetate de bunica, pe vremea când încă deosebea aţa roşie de cea verde, pipezi relaxat, ascultându-i pe adolescenţii australieni de la Vancouver Sleep Clinic, cum îşi chinuie corzile vocale, scoţând sunete inuman de subţiri. Scrumezi pe-ndelete şi reflectezi tâmpenii metafizice, fără să te poţi decide dacă îţi este au ba frică de moarte. O voce pisăloagă îţi urlă în timpane, cumva din interiorul capului, să îţi vezi de treabă şi să te aduni. Să pui lucrurile în ordine, să faci un duş şi să faci ceva constructiv, ca un adult responsabilce te afli. Nu-ţi ascunzi rânjetul sardonic, şi nici gândul că nu-i încă momentul. Nimeni nu face curăţenie în mijlocul săptamânii. Şi cu siguranţă nu la 3 după-masa!"
(Alexanda Alexa - Curat)




miercuri, 12 noiembrie 2014

HAVOC

     " Sursa problemelor maritale e întotdeauna una sexuală. Femeilor le place să fie futute, orice-ar inventa alţii. Dacă nu fuţi femeia cu care se presupune că eşti, asta crează un vid şi Natura trebuie să absoarbă ceva în loc. E sigur ca curu' că o să apară un puţoi care o să umple golul. O să-l umple cu mai mulţi centimetrii de pulă de primă mână, iar dacă ea nu te satisface, te duci şi dai la buci în altă parte."
(Irvine Welsh - Jeg)


joi, 23 octombrie 2014

Toamnă plus sictir egal un tot unitar


Revarsă-ți umerii pe mine, toamnă aspră, 
ca un fugar.
Clipește-ți bruma rece de pe gene 
și las-o întâmplării .  
Scuipă ploaia de noiembrie peste pădure, 
nervoasă. 
Lasă ceața  să cuprindă întinsul 
la șapte dimineața .
Uită de noi și pleacă.



sâmbătă, 11 octombrie 2014

Discursul monolog al unei persoane

     Lumină roşie, cuvertură roşie, divan roşu. Pe perete e o litografie după Floarea soarelui de Van Gogh, care adaugă o plăcută nuanţă domestică. Te uiţi la mine din ungherele umbrite ale camerei şi simt veneraţie pentru tot ce am reuşit, împreună. 
     Îmi doresc să fuzionez, să fiu aceeaşi persoană cu tine.
    Piele pe piele, piept lângă piept, ne-am sărutat şi ne-am îmbrăţişat multă vreme, până ne-au durut buzele şi le-am simţit muşcate şi umflate. În conul îmbrăţişării lui simt că totul e perfect. Mă desprind de realitate şi alunec. Alunec din hainele ăstea de stradă, mă dezbrac de lumea de afară şi sunt liberă. Acum pot să iubesc, să-mi fie dor, să nu mai am răbdare, să fiu cu tine. 
     Există zile în care singurătatea îmi apasă plămânii, fără a ştii să respir. Există zile când apari în universul meu şi mă înveţi să-mi umplu plămânii de aer. Acum, sufletul meu pereche este aici. Colaborăm unul cu celălalt în cadrul celei mai desfătătoare şi intime dintre relaţii, metoda noastră de a ne uni sufletele, de a le contopi, de a deveni una cu identitatea noastră.
    Să nu mă laşi, te implor! Am certitudinea momentului, unirea, când ne pierdem unul în altul la infinit.
     Ne-am iubit în amiaza mare, cu fereastra deschisă prin care intra aerul de toamnă târzie. Dormim un pic, iar respiraţiile noastre îşi revin la normal la unison. Nu-mi zice nimic. Se ridică în capul oaselor, pregătit să plece. Marmură albă şi rece. Îmbracă cămaşa călcată cu atâta migală. Nasture după nasture, ascunde aparenţele, maschează trecutul. Nodul caledonian strânge bine sufletul, ca să nu iasă la suprafaţă  Mă întind graţioasa să-l dezmierd :
     - Hai, mai stai! Şi dacă nu mai poţi, să mai vii! Să mai vii şi altă dată aici. Cât mi-aş dori mai mult timp. Of, dragul meu, zilele, lunile în care nu te-am văzut, au fost trăite doar prin simplul fapt că-mi imaginam că eşti aici, că suntem aici, noi doi, doar unul. Te aştept! Mereu o să teaştept!
     Şi pentru o clipă, urmează o linişte ciudată, apoi golul îşi face auzită prezenţa. Împinge cu toată forţa şi-şi lasă greutatea pe plămânii mei şi nu mai pot respira. 
     Soarele se revarsă leneş peste tot.


marți, 21 ianuarie 2014

EL

   Şi mă uit la noi. Plutim printre ceilalţi tot timpul ţinuţi de mână, cu inimile închise una intr-alta. 
  În timp, unii simt doar impulsul nervos al izolării şi compulsia celui mai bun plan chiar dacă el se numeşte dragoste sau sex. 
   Şi mă uit din nou la noi. Timpul ne-a făcut să vedem esenţa vieţii. Miezul, fondul, baza oricărui suflet.
   PERECHEA. Acea persoană care-ţi completează jumătatea de inimă cu care te naşti. Noi ne-am oprit şi am luat-o pe alt drum împreună, mergând mai departe. Existăm unul pentru celălalt necondiţionat, nematerializat.
  Te iubesc cu toată fiinţa şi nefiinţa mea. Îmi eşti prezent pe buze, pe piele, în muşchi. Îmi stai atârnând deasupra inimii ca o ceaţă, un abur dens, o pâclă nesfârşită ca să nu mai pot iubi pe nimeni şi nici o altă fiinţă să nu mai pătrundă în tainele mele.