vineri, 29 martie 2013

pentru amatorii jocurilor minţii

Nu-mi opri, te org, clipa. Cred în sfârşit că am găsit ceva despre care să spun că mă caracterizează. Astăzi sunt curva aia, căreia, verigheta- simbolul perefecţiunii şi al infinitului crează cel mai perfect şi mistic cerc, i se pare refugiul absolut al sufletului.
Toate cunoştinţele trupeşti de până acum mi s-au părut un simplu şi nevinovat joc, o gratuită voluptate. Am revelaţia adevăratului înţeles al stigătului. Posesiunea, cât ar fi ea de perfectă, nu înseamnă aproape nimic. Trupul poate revela mai mult. Este cu putinţă o regăsire desăvârşită în îmbrăţişare, ca şi cum ai cuprinde o altă parte din tine.
Asta nu o înţelege nimeni. Se întâmplă aşa, fără să şti, fără să-ţi dai seama.
Orice bărbat pe care-l iubesc mă apasă, mă sugrumă, şi fără voia lui, mă destramă şi mă topeşte până la descompunerea finală.
Asta e dincolo de violenţă, chiar dincolo de sex. E-un fel de iubire, o bizară autoadoraţie vanituos-înălţătoare, care trece chiar dincolo de ego.
Simt cum mi se deschide fermoarul imaginar al stomacului, şi îmi zic "ACUM". Acum e momentul să mă îndrăgostesc. Nu trebuie decât să deschid fermoarul ăla şi să las măruntaiele iubirii să mă cuprindă, într-o euforie totală, să intre în mine şi să mă stoarcă, picătură cu picătură, înăuntrul meu, să mă lase fără suflare, să mă epuizeze, până când nu-mi va mai trebui alt bărbat, niciodată.




Un comentariu:

  1. The future was a thing that gleamed, the present was so very very good...

    RăspundețiȘtergere

Tot ce-ţi spune inima...