duminică, 19 februarie 2012

unde ne ducem când ne ducem?

rupe-mi mie aripile şi fă din ele stele căzătoare,
să cadă pe pământ prin ,ochi curaţi şi fără praf,
ori să se-ntindă pe cearceaf , dintr-un pat din orice vis
acolo de unde am fost sau am venit.
de-ai ştii cum îmi curgi prin suflet,
limpede şi câteodată,  răcoros
stăteai cuminte şi fumai , şi cu câtă nebunie 
trăiam ca peştii pe-un uscat arid,
suntem pământ , precum  pământ vom fi
si seci şi fără apă , tindem spre asfinţit.
aici te asteaptă zorii nopţii cu ceşti de apa-n ochi,
îmi spui că vii numaidecât...
să-mi pregătesc o rochie goală 
căci după ploi suntem mai noi ca niciodată.



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Tot ce-ţi spune inima...